Dacă bicicletele ar vorbi, „Hai afară!” ne-ar șopti.

DSC_0003

În week-end-ul ce tocmai s-a încheiat și căruia deja îi simțim lipsa, Clujul (și alte orașe sau chiar țări) a pedalat. Prin Cluj ne referim la aproximativ 500 de bicicliști care s-au înscris la Maratonul Făgetului. Start-ul și finish-ul au fost la Polus Center, locul unde am distribuit hărți ale traseului, am expus gadgeturi și am socializat (da, socializăm și în viața reală, nu doar în cea virtuală).

harti maratonul fagetului

Am comunicat și în scris, prin intermediul harților cu traseul Maratonului, ajutând bicicliștii să nu se rătăcească în pădure, ceea ce ne amintește de o clădire pe ale cărei ziduri stă graffiti-zat mesajul:

mai-bine-te-ratacesti-in-padure-decat-fara-padure

De acord. Cu adăugirea că e mai bine cu pădure și e mai bine să nu te rătăcești în ea. Cum? Având o hartă. Ori un dispozitiv ajutător.

harta sau dispozitiv

De bicicliști numai de bine. Ei confirmă faptul că bicicleta este un vehicul ciudat. Pasagerul este motorul. Iar acțiunea a fost precum distracția, pe cinste. Nu știm în ce măsură s-au distrat concurenții (credem că mai mică decât cea a muncii), însă știm sigur că au fost încântați.

masaj biciclist

un biciclist relaxat

Imediat după ce a trecut linia de sosire, Emil Dima, care a obținut locul 1 la 30 km masculin junior 14-17 ani, întrebat cum a fost, a răspuns că nu a mai participat niciodată la un concurs de felul acesta al cărui traseu să fie atât de bine marcat. De remarcat, deci. Dealul Golgotei a fost, previzibil, chinuitor, însă prin suferință el și ceilalți au răzbit.

emil dima maratonul fagetului

Un fapt remarcabil este nivelul de civilizație de care au dat dovadă toți oamenii care au forfotit prin parcarea Polus Center. Deși inițial atmosfera părea să fie cea de la zilele orașului, bâlci, și alte evenimente de această natură, vata pe băț, hamsiile și micii sfârâinzi pe grătar au lipsit cu desăvârșire. Îmbucurător. Și cu această ocazie ni s-a demonstrat (încă o dată, de mai era nevoie) că bicicleta a fost, este și va fi cel mai civilizat vehicul pe care omul îl cunoaște (încă). Celelalte mijloace de transport au fost transformate (tot de către om) dintr-un vis într-un coșmar. Doar bicicleta rămâne curată la suflet.

biciclete in natura

Încălecăm pe-o șa, cea a bicicletei, și uite așa v-am spus povestea pe care am trăit-o la Maratonul Făgetului. Și pentru că însăși viața e precum mersul pe bicicletă (nu se dă uitării), conștientizăm că nu ne putem păstra echilibrul stând pe loc, așa că mergem ÎNAINTE (chiar dacă viața-i grea, așa cum pare să spună limbajul corpului biciclistului de dedesubt).

viata-i ca bicicleta, grea

P.S.: Le mulțumim partenerilor care au „pedalat” împreună cu Micro Mapper pentru realizarea hărții, și anume: Clujul Pedalează, Maros Bike, Bella Bike și Mado. Să ne fie de bine tuturor!

harta in mana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s