Startup Accelerator Hub, antrenament cu idei pentru creier

antrenament creier

Dacă H.U.B. ar fi un acronim, atunci cuvintele ale căror inițiale l-ar compune ar fi Hai Unde-i Bine! Nu știi unde? „Hărtuiește-te!” (cum ar spune-o un coleg de-al nostru și cum o scriem noi cu diacritice să nu lăsăm limba română să-și facă de cap). La Startup Accelerator Hub.

Ce e Startup Accelerator Hub? E ceva…de fapt, e altceva. Dă uitării clasicele, deci obișnuitele, birouri. S.A.H. e o mutare, cea pe care o faci de la ideea de birou la cea de acasă (știi tu că nicăieri nu-i ca acasă, decât acolo unde tu îi înțelegi pe ceilalți și ceilalți te înțeleg pe tine).

Dacă ești unul dintre cei care vor să lucreze în ritmul și mediul lor, indiferent dacă job-ul tău e cel de avocat, arhitect, it-ist, contabil, soft-ist ori ești freelancer, atunci e cazul să te muți într-un loc în care să te simți și să fie ca acasă.

Două dintre aceste locuri pot fi clădirea situată ultracentral lângă casa Matei Corvin

StartupAccHub_Sextil_Puscariu

și cea din apropierea Parcului Mare.

StartupAccHub_Iuliu_Hossu

Dacă majoritatea ușilor îți sunt așa (holbează-te la poza de mai jos), adică închise,

Iuliu Cardinal Hossu, 49, aladin 400

noi te așteptăm cu ușile și brațele deschise (ca în imaginea de dedesubt).

sextil puscariu aladin 400

Ambele fotografii sunt făcute locurilor pe care ți le propunem pentru a face casă bună împreună. Ce înseamnă asta? Că investim în oameni, în primul rând, pentru că ei sunt temelia oricărei afaceri, și, în al doilea rând, în firme. Prin lume, schimbăm lumea.

Ansamblul calităților care fac acest lucru bun este alcătuit din deschidere (deschide-ți ochii, mintea și sufletul), inovație, curaj (ai nevoie de el pentru a deveni un deschizător de drumuri), colaborare (e nevoie de o inimă deschisă pentru a-i ura bun venit diversității) și iubire…da, iubire. Fă dragoste cu lucrurile (lucruri, da?) pe care le iubești și fă cu dragoste lucrurile pe care le ai de făcut.

Lumea e a ta, condimenteaz-o pe gustul și pe placul tău. Dacă ești adeptul picanteriilor, atunci ne adaptăm să fim bucătarii care îți gătesc cu ingredientele alese de tine (facem finisaje așa cum vrei, business, standard sau creative). Spațiile au săli de conferințe, întâlniri, relaxare (ping-pong, bar, sală de forță) și altfel de săli de forță unde îți antrenezi mușchii creierului (nu cu haltere, ci cu idei), adică așa-zisele birouri. Poți rezerva un loc în bârlog de la o zi până la…o viață. Prețul pe care îl plătești se încadrează între 4 și 25 euro/m.p./lună (all inclusive, adică încălzire, apă, curățenie, administrație, pază și toate cele).

Prin urmare, dacă ai în tine un motoraș care zbârnâie la citirea acestor rânduri și ți-am trezit interesul de a fi unul dintre (chiriași ar fi incorect exprimat) musafirii și în același timp gazdele uneia dintre clădirile despre care ți-am scris, sună-ne (0731 359 927) ori scrie-ne (office@micromapper.ro). Sau fă-le pe amândouă. Numai fă ceva!

7 gânduri despre “Startup Accelerator Hub, antrenament cu idei pentru creier

  1. Buna,

    Cam cat ar costa o chirie lunara in HUB-ul din vecinatatea Parcului?
    Ma refer la utilizarea lui.

    Sunt un freelancer.

    Multumesc pentru raspuns,
    Dorin

  2. Bună, Dorin!

    Ne bucură interesul manifestat de tine. Privitor la acest subiect, prețul depinde de metrii pătrați de care ai nevoie pentru a-ți desfășura activitatea. În preț sunt incluse și utilitățile (apă, căldură, gaz, pază, administrație ș.a.) și alte servicii precum internet, imprimante etc. De asemenea, ai acces, de exemplu, la bar, ping-pong, hamacul din curte ori alte activități care se desfășoară acolo.

    Întrucât suntem siguri că ai întrebări, iar noi avem răspunsuri, te încurajăm să ne suni la numărul de telefon 0731359927. Să auzim de bine!

  3. Înainte de a îți lansa un preț, musai să te întreb: în ce fel crezi că te-ai încadra în mediul și spațiul creativ și antreprenorial din ceea ce presupune un Hub, un accelerator de afaceri și orice altceva în acest gen? Te întreb fiindcă până acum ne-au contact numai web designeri, programatori, consultanți, freelanceri, cumva numai persoane care nu intră neapărat în contact cu clienții pentru care lucrează (nu se perindă clienți prin Hub, ca în cazul unui coafor).

  4. eu am itrebat pt. ca am vazut in anunt ca e loc pt arhitecti, avocati etc ei si aveti sala de forta, pingpong, dus si bar si am zis de ce sa nu fie si un coafor .Daca am gresit imi cer scuze si va doresc mult succes.

  5. Ne-am întrebat şi noi de ce să nu fie şi un coafor şi, deoarece nu am găsit niciun motiv, înainte să îţi urăm bun-venit, sună-ne să ne răspundem la întrebări.🙂

  6. bravo pour l’ensemble de ton blog… je te suis depuis peu et je trouve tes posts de qualité! J’édite moi aussi un blog depuis peu, n’hésite pas à venir me lire! ++ ZAK

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s